Iosif Pervain

 

Iosif Pervain (n. 8 ianuarie 1915, Cugir, comitatul Hunedoara - d. 16 mai 1982, Cluj) a fost un istoric literar român, profesor la Universitatea din Cluj, unul dintre cei mai importanți cercetători ai Școlii Ardelene.

Absolvent al Liceului „Mihai Viteazul" din Alba lulia (1934), licentiat al Facultatii de Litere a Univ. din Cluj (1938), doctor al aceleiasi facultati, cu o teza despre circulatia lui Young si Gray in cultura romana (1948).

Descoperit si indrumat, in anii studentiei, de L Chinezu. parcurge apoi toate treptele unei cariere universitare, de la asistent (la catedra condusa de D. Popovici) la prof. univ., sef al aceleiasi catedre; temporar, rector ai Institutului Pedagogic din Oradea. Colaboreaza (uneori sub pseudonimul I. Verbina) la Dacoromania, Studii literare, Gind romanesc, Steaua, Tribuna, Studia Universitatis „Babes-Bolyai", Cercetari de lingvistica etc.

Specializat in cultura romaneasca a sec. XVIII-XIX, a dat, pe linga studii de istorie literara (grupate, parte, in volum Studii de literatura romana, 1971), citeva excelente ed. de texte sau doc. inedite (Budai-Deleanu, Papiu-Ilarian, G. Barit), unele alcatuite in colab.

Cercetator cu o severa disciplina filologica, specializat in cultura romana a secolelor XVIII si XDf, Iosif Pervain nu este un interpret al fenomenului literar, pe care nu-l abordeaza decit tangential, ca pe o componenta a tabloului cultural. in reconstituirea atmosferei unei epoci, utilizeaza uneori, pe spatii restrinse, solutiile literaturii comparate, deprinse de la D. Popovici (Contributii la soarta lui Silvio Pellico in Romania, Simeon Marcovici, traducator si teoretician etc.) sau urmareste - tot in traditie Popovici -circulatia ideilor literare (Aspecte din lupta junimista in Transilvania); cu I. Breazu impartaseste interesul pentru cultura transilvaneana, de care se ocupa in mod predilect si in spatiul careia a facut, prin cercetari de arhiva, citeva importante descoperiri documentare.

Ca structura intelectuala, ca metoda si conceptie, Iosif Pervain se apropie mai mult de G. Bogdan-Duica, cel mai indepartat dintre precursorii sai la catedra, cel care a imprimat, in faza pozitivista a activitatii sale, citeva din trasaturile considerate definitorii pentru „scoala clujeana de istorie literara".

In cazul lui Iosif Pervain - mai mult decit in cazul lui Bogdan-Duica pozitivismul devine metoda in primul rind din ratiuni temperamentale decit din ratiuni intelectuale. Dincolo de datele importante pe care le contin si le acumuleaza, studiile sale tradeaza o adevarata pasiune in a dezvalui - in ciuda selectiei si a estomparilor pe care timpul le opereaza - materialitatea imediata, frapanta a faptelor; nu doar a faptelor istoriceste foarte importante, ci, adesea, a celor care scapa istoriei, pastrind insa nealterat ceva din adevarul imediat, socant prin materialitatea lui, al unei epoci revolute. Peripetiile spectaculoase ale unor intreprinderi culturale („Societatea bibliograficeasca" a lui Gavra, primele reviste transilvanene, activitatea „diletantilor teatrali" etc). infatisarea secularizata a unor personalitati al caror destin pare clasat de istorie (aerul de haiduc al episcopului Gr. Maior, fata de gospodar intru ale culturii pe care o poate dezvalui unui binevoitor zgircenia episcopului Ioan Bob, amanuntele dezvaluite de corespondenta scriitorilor etc.) - acestea sint subiectele lui Iosif Pervain, pasionat de a redeschide vechi dosare pe baza unor documente inedite. Privirea „din interior" a unor epoci culturale revolute comporta o atitudine simpatetica fata de tonul lor. cercetatorul mimind, nu fara cochetarie stilistica, limbajul acum arhaic, a carui materialitate ramine frapanta si evocatoare.

Aceeasi privire „din interior" conduce la o inevitabila demitizare: Iosif Pervain nu construieste, prin sinteze, noi perspective (adica noi mituri culturale), ci „restabileste adevarul", adesea fatis polemic fata de aceste mituri, prin „contributii" peste care amatorul de sinteze nu va mai putea trece, chiar daca adevarul restabilit e, uneori, incomod.

Înapoi în 1929